PRIMA CONFERINTA FIDIC IN ROMANIA
In perioada 12-13 martie 2015 a avut loc la Athenee Palace Hilton Bucuresti prima Conferinta Internationala FIDIC in Romania.
Conferinta organizata de FIDIC in colaborare cu ARIC si EFCA s-a bucurat de un deosebit succes avand inscrisi 100 de participanti si 40 de speakeri, atat romani cat si straini.
Prin intermediul unor specialisti recunoscuti la nivel regional si international, oficiali ai Comisiei Europene, experti in legislatie si reprezentati FIDIC, FIDIC-ARIC-EFCA Regional Infrastructure Conference si-a propus sa clarifice o serie de aspecte specifice pietei constructiilor si sa prezinte elemente actuale si directii de dezvoltare importante in domenii precum: fondurile europene pentru infrastructura, evolutia contractelor FIDIC si a Conditiilor Particulare de contract in regiune, reglementarile Uniunii Europene privind achizitiile, experienta altor state din Uniunea Europeana, prevenirea si solutionarea revendicarilor, integritatea in achizitii publice si contracte.
Unul dintre principalele obiective ale conferintei a fost acela de a sublinia principalul avantaj al folosirii conditiilor de contract FIDIC, respective alinierea la un sistem solid de practica la nivel international, bazat pe un ansamblu de reguli clare, asigurandu-se obiectivitatea si transparenta atat de necesare in utilizarea fondurilor publice, in general, si a celor nerambursabile, in particular.
Conferinta a reusit totodata sa evidentieze faptul ca formele de contract FIDIC pot fi si sunt utilizate cu succes chiar si intr-o piata reglementata cu preponderenta de dreptul public. Constructorii, consultantii si autoritatile publice sunt obligati sa respecte cerintele stricte ale dreptului public (fie pentru ca banii provin din organisme publice precum UE sau bugetul de stat, fie pentru ca tipul proiectelor impune ca autoritatile publice sa fie principalul beneficiar), de la achizitii pana la preluarea regulamentelor, de la eligibilitatea costurilor pana la executarea unei hotarari DAB.
Prezentarile sustinute au configurat cadrul legislativ – national si European – ce trebuie avut in vedere la momentul utilizarii conditiilor de contract FIDIC in “public”.
Una dintre cele mai importante concluzii ale conferintei este aceea ca problemele identificate sunt comune pentru majoritatea tarilor din Europa Centrala si de Est. Pe cale de consecinta, si masurile care se impune a fi adoptate pentru a corecta deficientele semnalate, trebuie sa fie tot comune.